Adriana, autoarea blogului Stilul meu de viata pe care sunt convinsa ca multe dintre voi il stiu foarte bine, mi-a lansat o provocare: sa scriu un articol despre Galati, ca parte a unui proiect frumos prin care colectioneaza articole despre toate orasele tarii. Mi-a placut ideea Adrianei, chiar m-am bucurat de propunere si am acceptat imediat, fara sa stau pe ganduri. Si bine am facut, caci daca apucam sa ma gandesc, si sa iau carevasazica o decizie cu mintea, si nu cu sufletul, nu cred ca mai ajungeam sa-l scriu. As fi avut timp sa ma gandesc la toate aspectele negative, la toate nemultumirile galatenilor legate de administratia locala si toate astea m-ar fi facut sa refuz articolul. Trebuie sa marturisesc ca atata timp cat m-am gandit la ele, mi-a fost imposibil sa incep sa scriu. De fapt asta a fost si motivul pentru care am intarziat putin si nu i l-am trimis Adrianei la data promisa. Pur si simplu nu prea stiam de unde sa-l apuc.
In acest context, eu, care de obicei sunt optimista si pozitiva si vad doar partea plina a paharului, ma blocasem si nu reuseam sa vad nimic dincolo de partea mai putin frumoasa a orasului. Asta pana cand m-a lovit revelatia si mi-am dat seama ca asa cum haina nu face pe om, tot asa nu-l face nici pe oras. Toate aspectele negative tin de noi, oamenii orasului, nu de oras in sine. Toate urateniile de care ne plangem, sunt ceea ce noi toti i-am facut unui oras de altfel foarte frumos si vreau sa cred ca sunt reversibile cu putin interes si efort comun. Important e cadrul natural cu care e binecuvantat Galatiul, inconjurat de ape si paduri, dar si comorile istorice si arhitectonice pe care le iubim si cu care ne mandrim. Si exact despre ele v-am povestit astazi in articolul: Orasul meu Galati, gazduit de site-ul Adrianei.